AVIZ
referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii
și siguranței publice
Analizând propunerea legislativă pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice (b110/21.03.2019), transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr.XXXV/1712/25.03.2019 și înregistrată la Consiliul Legislativ cu nr.D249/26.03.2019,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observații și propuneri:
1. Propunerea legislativă are ca obiect modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, în scopul adoptării unor măsuri care să conducă la creșterea capacității de intervenție în acest domeniu, prin instituirea instrumentelor legale necesare exercitării atribuțiilor de serviciu sau îndeplinirii misiunilor, dar și a celor necesare asigurării unei protecții juridice și, mai ales fizice, a personalului angajat.
Prin conținutul său normativ, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, fiind incidente prevederile art.73 alin.(3) lit.h) din Constituția României, republicată, iar în aplicarea dispozițiilor art.75 alin.(1) din Legea fundamentală, prima Cameră sesizată este Senatul
2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu este abilitat a se pronunța asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.
3. Menționăm că un proiect de lege cu obiect similar, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.34 din 20.02.2018, a fost avizat de Consiliul Legislativ cu avizul nr.114 din 21.02.2018.
Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, în ședința din 12.12.2018, legea fiind supusă controlului de constituționalitate înainte de promulgare. Menționăm că, potrivit Comunicatului de presă din data de 13.03.2019, publicat pe site‑ul oficial al Curții Constituționale (www.ccr.ro), în ziua de 13 martie 2019, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.a) teza întâi din Constituție și al art.11 alin.(1) lit.A.a) și art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-a pronunțat, în cadrul controlului anterior promulgării, asupra obiecției de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, obiecție formulată de Președintele României. Se precizează că, în urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice este neconstituțională în ansamblul său.
Menționăm că sesizarea de neconstituționalitate depusă de Președintele României viza în principal aspecte extrinseci, legate de nerespectarea procedurii legislative, în sensul că Senatul, în calitate de primă camera sesizată, a continuat procedura parlamentară și după împlinirea termenelor de adoptare tacită prevăzute la art.75 alin.(2) din Constituție.
4. La art.I pct.2, referitor la norma propusă pentru art.3 alin.(1) lit.c), pentru rigoarea redactării, recomandăm eliminarea abrevierii pct. din sintagma pct. 5)-10), pct. 13), 15), 19), 20), 26), 29), 31) și pct. 32);.
5. La art.I pct.3, referitor la norma propusă pentru art.41 partea introductivă, tot din considerente de redactare, norma de trimitere la art.2 pct.1), 25), 26) și 27) va fi scrisă sub forma art.2 pct.1), 25) - 27).
Totodată, în textul prevăzut pentru lit.a), pentru rigoare în redactare, expresia de la 500 trebuie înlocuită cu sintagma de la 500 lei. Observația este valabilă și pentru lit.b) și c), referitor la expresiile de la 2.000, respectiv, de la 3.000.
6. La art.II partea introductivă, pentru indicarea corectă a anului în care a fost republicată Legea nr.218/2002, expresia din 25 aprilie 2013 trebuie redată sub forma 25 aprilie 2014.
7. La art.II pct.3, referitor la norma propusă pentru pct.12, semnalăm că soluția legislativă ar trebui reanalizată în raport cu art.1 alin.(1) din Legea nr.191/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Protecție și Pază, text rămas nemodificat, potrivit căruia Serviciul de Protecție și Pază este organul de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, specializat în asigurarea protecției demnitarilor români, a demnitarilor străini pe timpul șederii lor în România, a familiilor acestora. Sugerăm, de aceea, clarificarea raportului între textul propus și art.1 alin.(1) din Legea nr.191/1998.
Pe de altă parte, norma propusă nu este suficient de clară, întrucât din sintagma demnitarii cu atribuții în domeniul afacerilor interne nu se poate stabili cu exactitate sfera persoanelor avute în vedere de text. Propunem, de aceea, reanalizarea normei.
8. La art.II pct.5, referitor la norma propusă pentru art.26 alin.(1) pct.28, având în vedere că prin art.87 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene este instituită cooperarea polițienească drept componentă a Spațiului de libertate, securitate și justiție, textul ar trebui să facă referire, în mod expres, și la cooperarea polițienească în cadrul Uniunii Europene.
9. La art.II pct.9, pentru o mai bună sistematizare a normelor, dispozițiile propuse pentru art.321 ar trebui prevăzute după normele care au ca obiect reglementarea legitimării și stabilirii identității persoanei, precum și a controlului corporal, respectiv după art.323. Pe cale de consecință, normele propuse trebuie renumerotate.
Observația este valabilă și pentru art.III pct.4, cu referire la art.271, care ar trebui prevăzut după art.273.
10. La art.322 alin (1) lit.a), astfel cum este propus la art.II pct.9, este de analizat dacă, pentru respectarea cerințelor de claritate și previzibilitate, nu ar trebui ca norma să prevadă unele elemente pentru aprecierea motivelor verosimile avute în vedere de text. Menționăm că aceste elemente sunt indicate, cu titlu exemplificativ, în cuprinsul Expunerii de motive.
Observația este valabilă pentru toate situațiile similare în care se utilizează această sintagmă.
11. Referitor la norma propusă la art.II pct.9 pentru art.325, semnalăm că, potrivit art.31 alin.(1) lit.b), astfel cum este propus la art.II pct.6, măsura administrativă constă în conducerea persoanei la sediul poliției, nu și la sediul altor instituții. Este necesară, de aceea, reanalizarea textelor și realizarea corelării între cele două dispoziții, prin eliminarea, din cuprinsul art.325, a expresiei sau al altor instituții.
Observația este valabilă, în mod corespunzător, și pentru norma propusă pentru art.3210, cu referire la expresia sau al altor organe judiciare.
Precizăm că, în mod similar, ar trebui reformulate și normele propuse la art.III pct.4 și 8 pentru art.275 și, respectiv, pentru art.312 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.104/2001, cu referire la expresiile al altor instituții și, respectiv, al altor organe, întrucât, potrivit art.27 lit.e), astfel cum este propus la art.III pct.1, măsura administrativă constă în conducerea unei persoane la sediul poliției de frontieră.
12. La art.328 alin.(1), astfel cum este propus la art.II pct.9, pentru corectitudinea exprimării, sintagma drepturilor prevăzute art.326 trebuie redată sub forma drepturilor prevăzute la art. 326.
13. La art.III, pentru respectarea exigențelor normative, partea dispozitivă a pct.3 trebuie reformulată, astfel:
3. După alineatul (1) al articolului 27 se introduce un nou alineat, alin.(2), cu următorul cuprins:.
14. La art.III pct.8, referitor la norma propusă pentru art.314, sugerăm inserarea, în finalul lit.a), a termenului sau, similar textului propus pentru art.3212 din Legea nr.218/2002, astfel cum este propus la art.II pct.9.
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.